O lume minunată în care veți găsi numai… rochii!

Cel mai frumos cadou primit de 8 Martie a ajuns pe… 7. Eram miercurea trecută la birou și în loc să îmi stea mintea la sarcinile pe care le aveam, îmi storceam creierii să găsesc ceva de îmbrăcat care să fie drăguț, elegant, să atragă atenția, dar să nu mă scoată în evidență într-o manieră deplasată, că doar deh, și 8 Martie aveam să îl petrec tot la job. Și nu găseam nimic, brusc, dulapul meu avea doar două uși și deloc conținut.

IMG_6864_copy

În timp ce încercam, totuși, să fac și pe eficienta, sună telefonul. Telefonul am zis, nu telefoanele, așa că nu-ncepeți să cântați. Era curierul DHL. Cu aceștia am o relație ură-iubire. Atunci cand nu îmi cer, pe lângă taxele vamale, testamentul lui Tutankhamon, sunt cei mai drăguți pentru că, în general, sunt eficienți și îți aduc coletele rapid. Așa că, mereu cand primesc vreo notificare de la ei, tresar, țin degetele încrucișate și fac o rugaciune în gând: ”Dă, Doamne, să nu îmi ceară taxe și documente imposibile, Doamne ajută, Doamne ajută…” Și de data aceasta a funcționat. Voiau doar să îmi livreze un colet. Am coborat rapid 3 etaje și am înfășcat coletul înainte de-a se răzgândi vreun vameș și să aibă vreo pretenție asupra bunului meu ambalat în hârtia lor.

IMG_6881_copy

Acum aveam o altă întrebare existențială? Unde să mă ascund pentru a deschide cutia și a mă putea bucura în liniște de cele 10 secunde de fericire maximă pe care le ai în momentul în care descoperi produsele? În baie, clar! Ce altă încăpere mai reușeste să găzduiască atâtea evenimente importante din viața unei femei? Intru, încui și trag aer în piept. Aranjez o ultimă suviță și reîmprospătez rujul. Întotdeauna trebuie să faci o bună impresie la prima întalnire. Prima întâlnire cu rochia perfectă. A fost dragoste la prima atingere. O bucată de material mătăsos croit exact așa cum îmi imaginasem eu. O rochie midi, plisată, cu mâneci clopot și o fundă la gât. O rochie elegantă, feminină, confortabilă, ideală atât pentru o zi la birou cât și pentru o ieșire în oraș. Dacă mă chinui puțin, cred că o pot purta liniștită și la un eveniment mai pompos. Doar că nu prea servesc așa ceva, tocmai de-aia ziceam că-s liniștită.

Așadar, a doua zi, m-am înțolit cu mai sus numita pe care am accesorizat-o cu o centură verde, cizme negre din catifea de la Dresslily și o jachetă Camaieu care oricât de blanoasă ar părea, este mult mai potrivită sezonului primăvăratic.

Altfel, dacă doriți să aflați impresiile create de această rochie, vă asigur că n-a trecut deloc neobservată sau puțin comentată. Ba chiar mi-a fost cerut și site-ul de pe care a fost achiziționată. Acum, la rece, stau și mă întreb de ce l-am oferit? De când îmi doresc să fiu geamănă-n vestimentație cu colegele mele?! În fine, aceasta-i o dilemă pe care o rezolvăm cu alt prilej.

 

Cu această ocazie, am realizat că îmi place foarte mult acest model de rochie, prin urmare, am executat în grabă o nouă comandă cu un conținut asemănător.

IMG_6840_copy

Până la viitoare perfecțiuni sosite-n casa mea, unde-i cald și bine, conform poeziei, vă las fotografiile cu mândra aceasta. Nu săriți, că mă refeream la rochie.

page123

Rochia este de la VipShop, iar produsele acestora sunt de o calitate superioară față de multe alte site-uri testate de mine până în prezent. De asemenea, comanda a ajuns extrem de repede, în aproximativ 3 zile, prin DHL.

Turcuman988 este codul ce vă aduce o reducere de 5$ pe us.vip.com, la orice comandă a cărei valoare depășește 50$.

Pentru a vedea rochia în mișcare, va invit să urmăriți clipul de aici.

 

Reclame

Omul cât trăiește învață: iarna înseamnă zăpadă și frig!

– Văleleu, muicăăă, închideți școlile! Pentru că, în mod paradoxal, iarna a adus un pumn de zăpadă, au zis autoritățile.

– Văleleu, muicăăă, dar de ce să facem asta? Întreb eu…

Pe cuvânt dacă am priceput de ce au fost închise școlile, mai ales, cele din București. Păi, nu se presupune că străzile vor fi deszăpezite? Care este motivul pentru care ar trebui să stea acasă elevii? Pentru că avem niște grade cu minus? Așa, și? Să nu cumva să le înghețe mâna pe telefon în stația de autobuz? Oare de ce am senzația că aceiași tineri au răbdat temperaturi mult mai scăzute dacă a fost vorba de o ieșire în club? Ba chiar au fost șmecheri și au purtat jeanși rupți sau au fost ”sexy” și au purtat ciorapi plasă. Temperaturi similiare au fost înregistrate în noaptea Revelionului 2015. Și ce credeți? Piața Constitutiei a fost plină! Dar mai important decât acest lucru știti ce este? Că sunt foarte mulți copii în această țară, în mediul rural, care zilnic merg pe jos kilometri întregi. Și o fac pe drumuri de țară, care nu sunt nici măcar pietruite, ci scăldate în noroi și gropi. Și cu siguranță au parte și de ploi și de ninsori și de temperaturi scăzute mult mai multe zile pe an. Cu ei ce facem? Ei cum pot? Ah, ei sunt învățați. Dar, în rest, cei din mediul urban mereu sunt considerați mai ”învățați” decât cei de la țară.

Faptul că în ultimii ani iernile au fost ceva mai blânde, a dus la o amnezie în ceea ce privește caracteristicile acestui anotimp. Acestui anotimp rece. Oare de ce s-o numi astfel?

Mi-aduc aminte cu atâta plăcere de iernile copilăriei mele. Cand mergeam la școală prin nămeți, nămeți reali, când îmi punea mama pungi în cizme pentru a nu mă uda la picioare, dar întotdeauna degetul mare avea personalitate și mă pricopsea cu o gaură într-una dintre ele. Mi-aduc aminte cum sunetul clopoțelului dădea startul cursei către sobă și cum ne luptam pentru a ne da o îmbrățișare călduroasă, de se speriau profesorii că o vom dărâma. Cum cei care aveau banca la fereastră simțeau viscolul de afară că le cântă la ureche. Și cum în fiecare recreație mai contribuiam un pic la construirea omului de zăpadă, deși deseori rămânea chior sau fără veșminte, că nu ne ajungeau cărbunii furați din magazia școlii.  Că îmi ridicam fularul, când plecam acasă, atât cât să mai pot zări drumul, dar zăpada să nu îmi zărească ochii. Și chiar mă simțeam ca o minieroină ce se luptă să străbată labirintul de gheață, deși știam deja că voi ieși învingătoare. Că atunci când intram în casă, la căldură, mi se înroșeau degetele și mă mâncau de le frecam de toate denivelările pereților. Iar obrajii căpătau o culoare pe care astăzi nu o mai obțin nici cu cel mai scump blush. Că imediat după ce dădeam jos toate straturile de haine, mă simțeam sprintenă precum o balerină și mă întrebam cum de putusem căra haine într-o greutate mai mare decât a mea. Că îmi punea mama o farfurie cu ciorbă caldă pe care o mâncam în vreme ce ascultam focul în sobă și priveam pe geam la zăpadă plimbată prin aer de vânt. Și cu toate aceastea, nu mă speria gândul de-a merge a doua zi la școală, ci mai degrabă faptul că mă certa tata dacă nu îmi aduceam încălțările lângă sobă pentru a le avea calde în dimineața următoare. Tot el se trezea la ora șase pentru a-mi face pârtie până la poartă. De acolo înainte, eram pe cont propriu. Dar nu-mi dădea fiori ideea, poate doar viscolul. Iubeam și iubesc mirosul de frig. Și mi-e dor de tropotele mele și ale colegilor din momentul în care încercam să scăpăm de surplusul de zăpadă, de pe bocanci, fix în holul școlii. Mi-e dor de tanti Zina, femeia care ne alerga cu mătura când vedea că îi dăm de muncă. Mi-e dor și de laboratorul de biologie, care ne-a găzduit în anii de gimnaziu, dar era atât de friguros încât dacă nu te-ar fi încurcat la scris, ai fi păstrat mănușile în mâini pentru tot restul zilei. Mi-e dor de toate acele zile de școală amestecate cu multă zăpadă. Acele zile în care dacă s-a întâmplat să nu facem cursuri, a fost doar pentru că profesorii nu puteau ajunge din oraș la noi în sat. Dar fără să se pună problema că noi nu am fi putut străbate satul prin nămeți, la ceas de… dimineață și termometru pe minus. Pentru simplu fapt că așa e normal, așa e iarna!

Și îmi place  faptul că a venit iarna înaintea primăverii. Așa mi se pare firesc. Nu dați cu pietre (încinse), iubitori de căldură!

IMG_6285_copy